Wednesday, September 06, 2006

ELENA HĂBĂŞESCU Studii--Şcoala de arta populară Reşiţa Adresă e- mail – elena.habasescu@yahoo.com

Activitate artistica Participari la expozitii colective in tara –Bucuresti, Iasi, Cluj,Pitesti, Bacau, Resita,Oravita, Caransebes, Lugoj, Herculane,Bocsa, Viseul de Sus, Timisoara. Expozitii in strainatate –Franta si Austria -Publica articole si poezii in revista ‚BOCSA CULTURALA’ -Distinctie speciala la Festivalul de poezie ,Drumuri de spice’ din Uzdin –Iugoslavia -expozitii personale 19 “Culoare vibrând de dorinţa de a transmite mesajul, desen atingând subtilităţile sugestiei, tematică generoasă – toate acestea vor împlini personalitatea creaţiei sale în peisaj, în portret, în miniatura religioasă, adesea mizând pe forţa semi-figurativului, dacă nu chiar a non-figurativului, şi a semnului încărcat de tradiţia simbolului”. Ada D. Cruceanu “Este minunat să fii capabil să transmiţi mesaje prin culoare, mesaje încărcate de simbol, mesaje deosebit de frumoase, de sensibile, de pure…ca sufletul Elenei. Este minunat să fii capabil să dăruieşti atâta frumuseţe, atâta dragoste prin simplul fapt că Dumnezeu te-a înzestrat cu talent! Este minunat să fii capabil de a fi în acelaşi timp Creator şi Mesager al Frumosului!” Gabriela Şerban “Doamna Hăbăşescu pictează pe pânză peisaje şi portrete. Se detaşează din culori şi linii o uşoară melancolie şi o profundă gândire, de aceea tablourile sunt o adevărată rază de lumină pentru suflet, pentru cel care priveşte, să se vadă şi să se regăsească pe sine. Pictoriţa se află în plină forţă creatoare şi pe o treaptă bine conturată în lumea pictorilor bocşeni”. Ioana Cioancăş “Ceea ce leagă lucrările îndeosebi este dominanta de alb cu semnificaţiile implicite de lumină şi puritate. Lucrările dezvăluie o artistă sensibilă, delicată, visătoare (tablourile încorporează multă poezie) fiind prin aceasta, de o largă accesibilitate pentru publicul de toate vârstele”. Titus Crişciu

pământul sfânt lăsa-ţi casa şi mândria veniţi români ca să zidiţi o ţară unde sărăcia doar în nisipuri o găsiţi. vă arde soarele pe schele şi foamea vă găseşte goi, nu-i apă-n lume să vă spele durerea care sapă-n voi. în buncăre sau în bărăci vă odihniţi răpuşi de gânduri, un lux mai rar printre gândaci şi umezeala de pe ziduri. veniţi !pământul sfânt primeşte să vă sfinţească şi pe voi cu vre-o durere ce nu este pe drumurile de la noi. veniţi ! că bogăţia-i sfântă în israel la orice colţ dar pentru noi e o osândă o închisoare pentru toţi. pentru-n dolar eşti chinuit şi umilit ca şi un sclav iar când contractul s-a sfârşit te-ntorci acasa trist,bolnav. la noi privighetoarea cântă şi iarba este pentru coasă, nevasta a-nceput să plângă, aşteaptă să te-ntorci acasă.

Decembrie 1989

iarna răvăşită plânge peste proaspete morminte, spală străzile de sânge nu se mai aud colinde. liniştea vremii s-aşterne prin ţărâna din morminte, dar chinul uitării geme printre noi deacu-nainte. câte vieţi nevinovate aşteptând ziua de mâine au pierit cerând dreptate, lumină,căldură,pâine. au primit in loc de pâine gloanţele ucigătoare pentru ziua cea de mâine lumânări pe trotuare. vom putea pe lumea asta să vă-nlocuim pe voi, şi să curăţim pământul de gunoaie şi călăi?

chemare

Hai să zburăm printre stele

Şi nimeni să nu ştie,

Să strălucim precum şi ele

O fac de-o veşnicie.

Hai să aprindem şi noi

Măcar o lumânare,

Să lumineze mai apoi

Uitatele altare.

Hai să visăm impreună

Legaţi în cununa de stele,

Până ce îngerul sună

Să stingem lumina din ele.

Hai vino ! visează cu mine,

Trăieşte,doreşte,şi apoi

La asfinţitul ce vine

Să fim prezenţi amândoi.

Hai vino ! cândva sa cedăm

Lumina celui venit,

Şi-n veşnica lume să stăm

Cu-n suflet curat,mulţumit.

Destin

De elena habasescu

privesc în gol, nu te zăresc, ai dispărut cum ai venit, prin amintiri mai zăbovesc, oare pe tine te-am iubit? afară toamna mai zâmbeşte la zbuciumul frunzei pe ram, apune soarele pe creste şi visul care nu-l mai am. se stinge-n vatră fumegând un foc pe care l-ai aprins, va trece vreme până când voi recunoaşte, m-ai învins. nu-ţi pune laurii pe frunte, nici tu şi nici altcineva, mi-e scrisa viaţa dinainte de un destin în cartea mea.

o carte nescrisa Privesc chipul gânditor Îmi şterg ochii să nu doară Lacrima ce curge-n gol Şi nu ştiu a câta oara Caut umbre-ntunecate Chip de demoni ca să fug Prin jăratecul ce arde Înalţând spre cer un rug. Scânteiază-n întuneric Ochii verzi,săgeţi aprinse Luminează-n mod feeric Un pământ pe care ninse. Ridic ochii către cer Caut iarăşi alinare Însă ce pot să mai sper După atata nepăsare. elena habasescu

Calea pustie

Mai pâlpâie-n vatră

Tăciunele stins cu apă de ploaie,

Mocneşte-n cenuşă jarul aprins

Cândva vâlvătaie.

Plouă-ntruna şi iar mi-e dor

De viaţă ,de tine,

Dar cade cu zgomot un ultim zăvor

Şi noaptea revine.

Sub ploaia măruntă încet îmi lipesc

De visuri tâmpla fierbinte,

În noaptea târzie tot mai rostesc

Două cuvinte.

Iluzie deşartă în braţe te ţin

Te alint cu duioşie,

Tu mă ignori dar eu revin

Pe calea pustie.

creanga târzie poezie de elena habasescu

2006-11-10

Iarăşi ascult cum plouă, şi caut Imaginea ta prin ropot şi fulger, Aproape s-aude un sunet de flaut, Mă-ntorc din drum să mai cuget. Dar ploaia mă cheamă,mă cheamă să vin Afară să-mi ude privirea, Se rupe şi firul de care mă ţin, Nu asta-i menirea. Şi plouă, şi plouă în toamna pustie, Prin anii trecuţi la-ntâmplare, Departe-n pădure o creangă târzie Dă-n muguri şi floare. Dar vine gerul în zori de zi, Ascuns prin colţuri uitate, Şi ninge-n sufletul toamnei pustii Pe florile moarte.

MAMA Mai vino mama iar la noi Doar tu ai timp de fiecare, Noi santem domni plini de nevoi Pamantul drumuri n-are Ai impartit in sapte tot Si sufletul tau mare, Azi copii tai nu pot Sa-ti scrie o scrisoare. Cateva randuri mult ar fi ? Si tare vor mai vrea Sa-ti scrie mama intr-o zi Dar nu vor mai putea. Cand peste sufletul tau nins Un dor de noi se cerne Te uiti pe geam ,te-apuci de plans Si te trezesti devreme. Cu ochi-n lacrimi pregatesti La fiecare o plasuta, Ingara un bilet gasesti Si vi la noi maicuta. Lumina de pe chipul tau Pe toti ne incalzeste Cand ne-ai vazut mama din nou Si noaptea straluceste. Amintire Mai tii minte ? ascultam Greerii cantand in flori Mii de ziduri ridicam Maine iar le daramam Si visam deatatea ori. Atunci am zidit o casa Din nuiele si pamant Ai plecat si nu-ti mai pasa Nici de mine nici de casa Nici de-al nostru legamant. Iara lumea cu povesti Am uitato ,a trecut Azi ma-ntreb pe unde esti Ce-ai putut sa mai zidesti Intr-o lume fara LUT? UN SUFLET NINS -Cum arata bunica ? -Asa ca mine, a fost o femeie tare necajita. Primul barbat i-a murit pe front ca si fratele meu. S-a recasatorit si am venit eu si Mandita pe lume. Tatal meu era un betiv, toata ziua o batea. Ma lua cu ea la prasit si cand era tare necajita canta -Ce canta ? si mama incepu sa cante, n-o mai auzisem de patruzeci si cinci de ani cantand,si ea era atunci necajita : Mi-o cantat cucu-n zavoi Tot a scaraba si-a nevoi Canta cucu pe parleaz Tot a scaraba si-a necaz. Dimineata cand ma scol Intai plang apoi ma spal Si ma rezem de usor Si ma uit in sat cu dor, Cum trec frati la fratiori Si parintii la feciori, La mine nimeni nu vine Ca sant straina pe lume. De strain ce sant pe lume Plange pamantul sub mine. Straina si-a nimanui Sant ca puiul cucului Cand il lasa mama lui Fara aripi fara pene Si fara nici o putere Doar sa planga de durere. Norocul ca la mine Nu-l mai da doamne la nimeni Nici la apa mergatoare Ca multe valuri nu are Si o trece orisicare, Nici la pasarea zburatoare Ca nu poate zbura tare Multe zile nu mai are. Se opri si incepu sa planga incet si dureros. Am luat-o de dupa umeri, nu stiam ce sa-I spun. I-si adusese aminte de bunica pe care eu n-o cunoscusem, murise tanara iar eu eram foarte mica. I-si sterse ochii cu mainile aspre de munca, aceste maini care au muncit sa creasca sapte copii sanatosi,apoi continua cu voce joasa: Mandita a ramas cu mama iar eu am plecat in deal la Mocani la matusa-ta Ileana. Am stat aici multi ani pana dupa razboi. Se auzea ca rusii rapesc fetele si le siluiesc, am crezut ca aici nu vor ajunge insa intr-o zi ne-am trezit cu un rus in prag . eram eu si cu mosu tau Toader. I-au pus pistolul la tampla, ma luat de mana si ma scos afara. Calul il legase de tarasul portii.A vrut sa ma urce pe cal si eu am inceput sa tip si sa ma zbat A renuntat si ma tarat dupa el vre-o jumatate de km. Mosu-tu Toader venea in urma dar destul de departe. La un moment dat a vrut sa ma urce iar pe cal si mi-a scapat mana.Am rupt-o de fuga inapoi spre casa. Asteptam sa ma impuste mai bine decat sa-si bata joc de mine dar n-a tras, nici nu s-a intors inapoi dupa mine. Am trait greu impleteam toata ziua si coseam la papuci de postav si-I vindeam pe nimic.Dupa razboi m-am dus la matusa-ta Profira. De aici m-am si maritat. - Cum l-ai cunoscut pe tata? - Il cunosteam de la curtea lui Buicliu.Am muncit amandoi aici insa nu m-am gandit niciodata ca-I voi fi nevasta. Ramasese fara mana dreapta,i-o prins-o valul la masina de treierat grau. Cand am auzit ca vine sa ma ceara de nevasta am fugit in sat la o ghicitoare si ea mi-a spus ca el va fi barbatul meu pana la moarte si iata am ajuns eu la 76 si el 80 de ani, avem nepoti si stranepoti. Am fost doi copii saraci, am muncit si am suferit pentru fiecare palma de pamant pe care am cumparat-o.Toate ar fi bune daca ar fi sanatate. - Mama cum era ziua cand eu m-am nascut ? - Nu mai stiu exact dar cred ca incepuse sa fulguie afara ,era toamna tarziu. Poate de aceea iubesc asa de mult iarna, a nins in ziua cand eu m-am nascut. Am ascultat-o pe mama pana a inceput sa se intunece. Din sufletul ei nins izvoraste atata caldura si intelegere pentru cei din jur ! De mult n-am mai putut sa stau cu ea de povesti si acusi se duce dintre noi si intr-o zi poate voi canta si eu cuiva cantecul de astazi al bunicii mele. Elena Habasescu „Aminteste-ti sa-i imbratisezi cu dragoste pe cei de langa tine pentru ca acasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.” „Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si persoanelor pe care le indragesti dar mai ales sa o spui din inima.O sarutare si o imbratisare vor alina durerea atunci cand sunt sincere. Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mana si sa pretuiesti acel moment pentru ca intr-o zi acea persoana nu va mai fi langa tine. Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa impartasesti gandurile pretioase pe care le ai.” Scrisoare Ai plecat şi nu mai scrii, Nici telefonul nu mai sună, Am înţeles s-acopăr visul inutil, Ştiam că toţi aveţi acelaş stil Dar am sperat că n-ai să fii Ca toţi ceilalţi ce nu vor şti De ce pământu-i plin de tină. În sipetul inchis în fiecare seară Tot mai închid acel amurg, Şi braţul tău ce mă-nconjoară Cuvinte mari ce-n valuri curg. Nu pot să uit !doar câteva atingeri Au fost deajuns să-mi dea fiori, Ai fost în stare să cobori Din ceruri cetele de îngeri. Şi noaptea plină de-ndoieli S-a luminat ! Dar ce păcat! Când zorii se-nălţau pe cer Şi eu puteam încă să sper Să-nalţ în vremi statuia ta Ai spus aşa: „N-a fost acum nu va mai fi” Suflet de lut oare nu şti Că tot ce-i trainic pe pământ Se naşte din dureri şi cânt Din nopţi pierdute şi din dor În faţa porţii cu zăvor? Dar nu-i nimic când peste vremi Vei înţelege că nu sânt Un loc unde se stă la rând Atunci la tine să mă chemi. Prin ploaie zloată şi prin ger Eu voi venii fiindcă mai sper Că-n lumea plină de mister Vom fi doar noi în visul meu Poate şi-al tău,poate şi-al tău.

3 Comments:

At 7:57 AM, Blogger ena said...

m-as bucura sa aud parerea voastra , a celor ce iubiti frumosul ,referitoare la acest blog. Va multumesc si pentru critici ori sfaturi si pentru cuvinte frumoase-cu multa stima -ENA

 
At 3:25 AM, Blogger Peticelul lui Smaranda said...

Ena, ai talent de artist pictor si în plus esti si poeta!
Blogul tau e minunat si-ti admir mult picturile!
Sper sa le vad si în realitate anul viitor, Smaranda

 
At 9:29 PM, Blogger Nathalie L. pour Histoires de boites à couture said...

C'est beau, très beau, merci

 

Post a Comment

Links to this post:

Create a Link

<< Home